Mulțumim pentru material Domnului Dr. Matei Alexandru și  Doamnei Dr. Pogoreanu Gabriela de la Clinica 3Vet. Adresa: Str. Ing. Pisoni, Nr 8, Sector 1, Bucuresti; Programari: 031.437.0550

 

Studiu de caz: Rot- câine de curte, metis, mascul, necastrat.

Istoric – formațiune tumorală localizată interocular, suprainfectată. Prima oară a fost observată în urmă cu aproximativ 1 an. S-a recomandat în repetate rânduri excizia acesteia, dar proprietarul a refuzat.

După ce s-a efectuat un examen radiologic din care reieșea că formațiunea nu era aderentă la țesutul osos, proprietarul a acceptat intervenția chirurgicală.

Analizele biochimice și hemoleucograma nu au evidențiat modificări majore.

Cazul a fost trimis la Clinica 3vet de către colegii de la NobilVet.

S-a utilizat anestezie inhalatorie. Inducția s-a realizat cu diazepam 0,2mg/kg și propofol 6mg/kg, iar menținerea cu izofluran.

Antibioterapia a fost începută cu 24 de ore înainte și s-a folosit amoxicilină cu acid clavulanic 20mg/kg la 12 ore. Aceasta a fost continuată încă 10 zile postoperator împreună cu Synbiotic.

Dificultatea intervenției a reprezentat-o excizarea formațiunii care ajunsese la 3 mm de unghiul intern al ochiului stâng fără afectarea funcționalității acestuia și de acoperirea zonei cu piele.

În timpul intervenției  chirurgicale s-a ținut cont de mușchiul orbicularul ocular și elevator al buzei superioare cât și de AVN-ul zonei existând un risc major că animalul să nu mai poată deschide ochiul și să nu iși mai ridice buza superioară stanga.

S-a decis aducerea unui flaps cutanat de la nivelul capului pentru a acoperi zona de excizie.

Pentru analgezia postoperatorie s-a administrat meloxicam 0,2mg/kg  și buprenorfina 15µg/kg pe kg.

La 15 minute după ce pacientul s-a trezit, zona unde s-a atașat flapsul cutanat a început să acumuleze sânge și să se umfle. S-a decis drenarea hematomului și folosirea unui bandaj compresiv timp de 24 de ore și administrarea per os de vitamina K1 comprimate 10mg/kg/zi timp de 5 zile.

Evoluția pacientului a fost bună fiind monitorizat postoperator de colegii de la NobilVet.

Examenul histopatologic a fost: melanocitom cu zone de melanom având un prognostic favorabil spre rezervat.

Proprietarul ne-a anunțat telefonic după câteva săptămâni, ca s-a retras complet tumefierea zonei, Rot vede cu ambii ochi, a crescut blana și nu se mai observa zona inciziei, dar nu ne-a trimis fotografii ale acestuia.